Acasă - Evenimente - Rendezvous@Goethe cu Ana-Felicia Scutelnicu
img
Rendezvous@Goethe cu Ana-Felicia Scutelnicu
23 iul/ 2020 - 23 iul/ 2020
Ora: 18:00
Locaţie: Live auf https://www.facebook.com/akzente.md/

Invitație la o întâlnire cu moldoveanca Ana-Felicia Scutelnicu, regizoare de film stabilită la Berlin.

Când: 23.07.2020, ora 18.00
Locația: live auf https://www.facebook.com/akzente.md/

 

Oaspetele întâlnirii virtuale de pe data de 23.07.2020, ora 18.00, va fi regizoarea de film Ana-Felicia Scutelnicu.

Ana-Felicia s-a născut pe 4 octombrie 1978 la Chișinău. A studiat la Facultatea de Limbi Străine, USM (1995-1998) iar din 2002 locuiește și activează la Berlin.

Ana-Felicia Scutelnicu a studiat și regia la Deutsche Film- und Fernsehakademie dffb (Academia Germană de Film și Televiziune), unde a realizat mai multe scurtmetraje, cu care a participat la diverse festivaluri din lume.

Pentru prezentarea ideii viitorului film "Anishoara" regizoarea obține în 2013 premiul "When East Meets West" Development Award 2013 în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Trieste. "Anishoara" urma să devină lucrarea de licență a regizoarei la finalizarea studiilor în cadrul dffb.

În 2010 Ana-Felicia Scutelnicu câștigă premiul de coproducție al Fundației „Robert Bosch” cu proiectul moldo-german „Panihida”.

Filmul „Panihida”, regizat în Moldova, reprezintă o istorie despre lupta dintre tradiţie şi modernitate la înmormântarea unei bătrâne. „Panihida” a avut premiera mondială la Roma și a câştigat premiul pentru cel mai bun scurt şi mediu-metraj la secțiunea Cinema XXI. Premiera germană a avut loc la Wiesbaden în cadrul Festivalului Internațional de Film goEast-Festival des Mittel- und Osteuropäischen Films, iar ulterior a fost prezent la mai mult de 20 de festivaluri internaționale precum ar fi Festivalul Internaţional de Film de la Sofia, Praga, Sarajevo, Cluj, Gijon, Cinequest în SUA, etc.

Regizoarea a participat la Script Station în cadrul programului Berlinale Talents din 2019 cu proiectul noului lungmetraj în dezvoltare "Tranzit" ("Transit Times"), obținând Premiul Kompagnon pentru cel mai bun scenariu.

Anul acesta "Transit Times" a participat la cea de-a 17-a ediţie a Berlinale Coproduction Market, care a avut loc în perioada 22-26 februarie 2020, în timpul celei de-a 70-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Directoarea noastră, doamna Corina Girla, va discuta cu doamna Scutelnicu despre proiectele sale mai noi și mai vechi, despre temele pe care le abordează, impactul crizei actuale asupra creatorilor de film, dar și despre situația din cinematografia moldovenească.

Discuția va avea loc în limba română.