moldox 2018

MOLDOX LAB a deschis concursul pentru selectarea a 10-12 reprezentanți ai ONG-urilor din Moldova și realizatori de film documentar, cu vârsta peste 18 ani, care să participe în cadrul atelierului de film documentar - InterAction Workshop, în perioda 31 august - 5 septembrie 2018, la Cahul.

Atelierul va fi ținut de expertul Gregor Hutz din Germania, multiplu laureat la festivaluri internaționale. Gregor Hutz s-a născut în septembrie 1978 în München. A crescut în Umbria / Italia și s-a mutat înapoi în München în ’89. A regizat primul său film în ’99, un documentar de lungmetraj. Au urmat colaborări care au inclus spoturi publicitare și scurtmetraje, iar după un an în Bangkok, Gregor s-a mutat înapoi în Berlin pentru a studia la Academia Germană de Film și Televiziune (dffb). A absolvit în 2010 cu documentarul „Land of Joy”, proiectat în premieră la Festivalul de Film de la Torino în 2011.

Termenul limită de aplicare: 25 iulie 2018

Mai multe detalii: http://moldoxfestival.com/2018/06/21/interaction-workshop/?lang=ro

InterAction Workshop face parte din seria de ateliere de filmmaking MOLDOX LAB, în cadrul Festivalului de Film Documentar MOLDOX 2018, ediţia a 3-a, organizată de către Asociaţia Moldox. Acest atelier are loc cu sprijinul Institutului Goethe de la Bucureşti în parteneriat cu Centrul Cultural German AKZENTE.